Ce inseamna pentru mine blandetea in abordarea conflictelor dintre copii?

O poveste frumoasa, care mi-a ramas in suflet si care a contribuit mult la crearea acestui concept de Blandete.

Era o zi speciala, in care unul dintre copiii mei isi sarbatoarea ziua de nastere acasa cu cativa prieteni.

Fratele mai mic (3,5 ani) al sarbatoritei (8 ani) isi dorea tare mult sa intre in gratiile invitatilor, sa fie vazut, auzit si bagat in seama. Asa ca a facut tot ce i-a stat in putinta sa obtina atentia dupa care tanjea: a aruncat cu mingea in copii, a inceput sa vorbeasca tare si urat, si chiar sa-si loveasca sora.

Suna cunoscut, nu? (cautarea de atentie are diverse valente, de la agresivitate, la boacane, la vorbit urat, la scris pe pereti si trantit pe pamant)

Primul meu impuls ca parinte a fost acela de a disciplina copilul. De a-l certa si de arata eu lui ca nu asa se face, ca nu-I frumos sa-si raneasca fizic si emotional sora sarbatorita.

Era o situatie neplacuta, care avea potentialul sa escaleze si sa ajungem la tipete si pedepse. Era ultimul lucru pe care mi-l doream sa se intample la o petrecere.

Am reusit sa nu dau curs acelui prim impuls. Iar dupa un moment de respiratie profunda, mi-am adresat intrebarea “ce optiuni am acum?” Daca as fi in locul lui, “cum mi-ar placea sa fiu abordata?”

Nu spun ca poti face asta tot timpul. Dupa 20 ani de antrenamente si aprofundare continua in “arta intrebarilor”, nu reusesc sa gasesc tot timpul solutia ideala. Dar vad constant, cum majortiatea situatiilor dificile, se pot transforma in invatare, conectare si empatie, in loc de scandal si disciplina.

Asa ca ma intreb frecvent:

“Cum imi pot ajuta cel mai bine copii in situatia asta, astfel incat ei sa invete abilitati de rezolvare a problemelor fara a escalada un haos emotioanal?”

Aceste cateva momente mi-au oferit ragazul de a alege dintr-o paleta mai larga de optiuni, una care sa inspire calm, blandete, compasiune si control.

Mi-am reamintit o informatie care-mi era recenta in memorie, dintr-o conferinta a Tinei Payne Bryson la Bucuresti, al carei mesaj era foarte clar: Mai intai conectare, apoi disciplinare.

Asa ca l-am luat in brate pe cel mic, care in continuare voia sa fuga sa-si faca damblaua. Am spus ca-mi pare rau ca trece prin situatia asta neplacuta si ca-l inteleg si ii sunt aproape. L-am asigurat ca-i intuiesc neplacerea si ii inteleg nevoia. L-am intrebat ce are nevoie de la mine, de la sora lui si de la ceilalti copii.

Nu i-am tinut predica ca nu face bine ceea ce face. Nu l-am criticat pentru cum se comporta. Dimpotriva, i-am validat nevoia de conectare.

Cand s-a simtit in siguranta si conectat, a plans, s-a scufundat in bratele mele. Si inca nu era momentul de disciplinare.

Desigur, sora lui, de partea cealalta, imi reprosa ca tot pe el il imbratisez, dupa ce ca a lovit-o. Si iata cum a aparut o noua provocare 😊.

Am luat-o si pe ea in brate, validand nevoia ei de primi atentie, nevoia ei de petrecere reusita si de a se simti in siguranta.

Ulterior, cand toti ne-am linistit, iar eu am putut ramane stabila si blanda, mentinand un cadru pentru siguranta si conectare, am reusit sa discutam despre cum sa ne comportam cu ceilalti, cum sa cerem ceea ce avem nevoie.

Scena putea sa fi urmat un cu totul alt curs. Vazut din exterior, a fost ceva contraintuitiv, ceva care a generat insa un rezultat excelent.

Pare magie, dar este stiinta!

Daca intelegi si tu cum functioneaza creierul copilului tau, vei putea face acest tip de alegeri care schimba cu totul dinamica unei dificultati.

Nimic din ceea ce am reusit sa stabilesc impreuna cu copii mei, legat de comportament, nevoie si comunicare, nu ar fi fost posibil, inainte ca partea prefrontala a creierului (meu si al lor) sa se activeze.

Pur si simplu inainte de asta, nu eram capabili de a duce astfel de conversatii. Iar neocortexul se activeaza in contact, conexiune si atunci cand ne simtim in siguranta.

Da, in acel moment initial, fratele mai mic, cauza putin haos si drama in casa. Da, i-as fi putut spune ca e rau, obraznic, rasfatat si ca nu stie sa se joace frumos.

Dar tot stiinta e cea care ne spune: orice copil e sensibil la certuri, critici si tonul vocii. Si orice copil are nevoie de conexiune, zambete, imbratisari, laude si admiratie. Atunci se secreta Oxitocina, hormonul emotiilor „placute” din viata noastra: fericire, iubire, conectare.

Nu zic ca e usor sau ca am reusit sa gestionez toate dificultatile in acest mod. Dar satisfactia, e enorma! Iar efectele, asa cum intuiesti, sunt pe termen lung.

Teoria ajuta, desigur! E important sa intelegi aceste aspecte, pentru a avea o mai mare siguranta atunci cand aplicit tehnicile. Dar ceea ce transforma cu adevarat relatia si atmosfera din casa, este ceea ce faci, ce spui si cum spui, in momentele de conflict.

Blandetea conteaza!

Tu, cum reusesti in momente tale de succes sa manifesti blandete?