De vreo câteva luni, Andreea transpiră intens la antrenamente iar eu îi citesc toate postările de pe Facebook cu mare încântare. Inima îmi saltă de bucurie când mai văd câte o poză cu ea roșie toată, dar atât de fericită. Mă regăsesc mult în experiența ei și, atunci când am invitat-o să scrie pentru noi, eram sigură că mă voi regăsi și în povestea sa.

Andreea a scris unul dintre cele mai sincere articole pe care le-am primit până acum pentru micul meu proiect.

Am aproape 39 de ani și aproximativ 37 de când mă lupt cu greutatea, indiferent dacă am avut motive reale sau nu.

Povestea nașterii mele a fost celebră în familie, cică am avut 4 kg și jumătate la naștere, mama era să moară și am fost cel mai mare copil născut în ultimele luni la maternitatea din Suceava. Tot poveștile spun că prima cură de slăbire am ținut-o la 2 ani pentru că eram prea grasă ca să mă țină picioarele. Nu știu cât adevăr este în toate aceste povești, dar știu că lupta mea – nu cu kilogramele, ci cu trupul meu – are loc de când am devenit conștientă că îl am.

Vorbesc despre ani și ani de complexe, de diete de toate felurile, de analize pentru a verifica dacă tiroida mea funcționează cum trebuie, de feed-back-uri critice la adresa fundului meu mare, priviri pe stradă și comentarii cât încape legate de faptul ca sunt grasă. Toate mi s-au înfipt adânc în inimă până când am ajuns să nu mă mai uit în oglindă, să-mi fie rușine să stau în costum de baie la mare, să refuz să merg la piscină și mai ales să evit pe cât posibil să mă privesc. Sprijinul prietenilor care îmi spuneau permanent că arăt bine și că sunt complexată degeaba ajuta pentru câteva minute sau zile – până la prima haină care nu mă încăpea sau prima oglindă în care mă priveam.

Acum, la 39 de ani, pot să spun că nu aș da timpul înapoi pentru a avea din nou talia de 58 de cm pe care o aveam la 20 de ani sau mușchii fermi, fără pic de celulită.

Pentru că eu nu vedeam acea tânără frumoasă și voluptoasă în oglindă, ci vedeam o grasancă cu fundul mare și picioarele groase.

Și toate astea deși aveam 45-50 de kg la 1.62 cm, adică arătam excelent după orice standard, oricât de aspru. Acum, la 39 de ani, mă uit cu plăcere în oglindă, deși am cu 30 de kg mai mult, port fuste scurte și mi-am permis la mare să umblu cu abdomenul descoperit, ceea ce nu am mai făcut de când eram o adolescentă care dorea să atragă atenția – și ce dacă am un pic de burtică? – e sexy și știu că mai am puțin și scap de tot de ea.

Pentru că acum sportul este prietenul meu devotat, este liposucția mea naturală, este oglinda mea preferată, este constanta vieții mele, disciplina mea de toate zilele.

Cum am ajuns aici?

Anul trecut am stat la povești cu fratele unei prietene, care este antrenor personal de succes în Ploiești. A încercat să îmi explice unde greșeam – făceam sport în mod greșit, mâncam și mai greșit – și mi-a spus că am nevoie de ajutor ca să reintru în control asupra greutății mele. Nu l-am ascultat, chiar l-am contrazis pentru că știam eu mai bine care e treaba cu dietele și cu sportul.

Până anul asta când cântarul mi-a aratat 80 de kilograme și am crezut că pic pe jos, efectiv am avut un șoc. Mi-am dat seama că dacă nu cer ajutor specializat voi ajunge exact cum nu-mi doresc – obeză, bolnavă, înceată și dizgrațioasă. Iar eu vreau să îmbătrânesc frumos, elegant.

Și uite așa am sunat un antrenor și am făcut cunoștință cu sportul adevărat; nu ce făceam eu în trecut, acele alergări necontrolate care mi-au rupt genunchii și gleznele, ci sportul sănătos, sportul care te însănătoșește, care te tonifică și care îți remodelează corpul cu adevărat până când ajungi să vrei să-ți faci selfiuri zilnic, doar pentru ca îți place fiecare bucățică din tine.

Acel sport care te subțiază, nu te mărește, care îți crește flexibilitatea și care transformă durerile de spate în niște amintiri neplăcute și atât.

Primul antrenament a fost îngrozitor. Indiferent ce exerciții îmi dădea Andrei să fac erau foarte grele sau nu le puteam face deloc și trebuia să le schimbe cu ceva mai ușor. Eram înțepenită complet, nu puteam duce mâinile la spate, nu puteam face o fandare, ce să mai zic de genuflexiunile care erau un exercițiu de echilibristică în sine; atunci mi-am dat seama atunci ce drum lung am în față și mai ales că m-am trezit la timp.

După a treia zi de antrenamente, febra musculară pusese stăpânire pe fiecare fibră a corpului meu; fiecare mișcare mă făcea să icnesc, eram recunoscătoare pentru fiecare mână întinsă care mă ajuta să mă ridic de pe scaun fără efort, nu puteam ridica mâinile mai sus de piept fără să mă strâmb de durere, iar mersul la budă era o aventură în sine care implica cotorsiuni și sprijin pe tot felul de obiecte din jur pentru a-mi atinge scopul de a sta jos.

La antrenamente mă luptam cu mine însămi la fiecare serie de exerciții și am ajuns repede populară printre muncitorii care construiesc un bloc lângă terenul pe care il folosim pentru că urlam de la efort, mai ales când făceam tracțiuni. Am injurat ca o birjăriță de nenumărate ori, am icnit, m-au dat lacrimile, am urât fiecare cartof prăjit pe care l-am mâncat dupa o bere în plus, fiecare poftă alimentară pe care mi-o făcusem ca să mă recompensez pentru faptul că am stat pe scaun și am muncit mai mult de 8 ore.

Am avut momente în care mi-am urât antrenorul și am vrut să-l înjur, să-i spun că este un sadic care îmi cere să mai fac o repetare  sau mă fură la numărătoare, în timp ce eu am impresia că mă rup în bucăți.

Deși sunt o persoană ocupată, al cărei timp pendulează între cele două afaceri pe care le cresc, plimbatul și educatul câinilor, petrecut timp cu copiii vecinilor și cu prietenii, citit, participat la instruiri periodice și salvat animale printre picături – mi-am schimbat viața complet ca să mă pot ține de antrenamente.

Și am descoperit astfel că lipsa de timp este doar o scuză pentru dezorganizare și / sau lene.  In zilele în care sunt programate antrenamente mă trezesc la 5 ca să pot plimba câinii și încep munca mai târziu, ceea ce înseamnă că stau mai târziu sa-mi fac norma (pentru că eu am vrut să merg dimineță de la 8).

Fiecare poftă care mă tentează să mi-o fac nu mai este o recompensă pentru ceva, ci o bătaie de joc de munca și eforturile mele și mai ales de corpul meu.

În seara dinainte de antrenament mă culc devreme și rareori este negociabil acest aspect, indiferent de ofertele tentante ale prietenilor care mă cheamă în oraș – o oră dacă am pierdut din cât somn am nevoie, randamentul meu se reduce la jumătate a doua zi. Mi-am schimbat complet alimentația si da, am slăbit mâncând; am trecut de la o singura masă frugală pe zi la 5, de la înfometare constantă la o alimentație echilibrată.  Practic mi-am schimbat tot stilul de viață ca să aibă sens efoturile făcute la antrenamente. Și da, am fost în concediu cu echipamentul sportiv după mine și da, m-am ținut de antrenamente ca o elevă conștiincioasă care își face tema pentru vacanță și chiar cu plăcere.

Deși eram îngrijorată că nu voi avea bani pentru asta am descoperit că îi cheltuiam pe o grămadă de prostii și am fost dispusă să iau din pofte și să investesc în mine. Cred că a fost primul pas în a mă iubi cu adevărat și a-mi acorda cu adevărat atenție. Așa că am făcut rost și de bani pentru că da, nu este gratis.

Ce am caștigat?

În primul rand talia – multiubita mea talie este aproape cu totul la locul ei, vizibilă și conturată; aproape că am scăpat de vestitele aripioare laterale care îmi deformau aspectul picioarelor și de care eram convinsă că pot scăpa doar prin liposucție; apoi am scapat de insomnii, a început să îmi crească stima de sine, incet, dar sigur, apoi – pe măsură ce antrenamentele deveneau tot mai alerte și mai intense – mi-am depășit prin sport limitele și am început să am încredere că pot face mult mai mult decât cred eu și pe orice plan al vieții mele.

Vocea lui Andrei s-a imprimat adânc în mintea mea și de fiecare dată când vreau să renunț la a face ceva, nu doar pe plan sportiv, îl aud – Hai că poți, știu că poți, încă o dată – și mai fac o repetare, indiferent că este o genuflexiune sau altceva.

Sunt mai calmă, mai liniștită și am redescoperit o feminitate demult uitată – am început să fiu mai cochetă și mai feminină nu doar ca aspect, ci și în atitudine.

Am devenit răbdătoare, calitate care îmi lipsea, mai ales când era vorba de mine. Am încetat să aștept feed-back imediat legat de ceea ce fac, rezultate imediate – nu mă aștept să devin o divă peste noapte – dacă peste 1-2 ani o să fiu tonifiată complet și remodelată sunt fericită. Și sunt mai veselă – bănui că este o combinație între starea de relaxare profundă pe care o am după antrenamente (unde dau afară și dracii adunați din diverse surse) și împăcarea cu trupul meu după atâția ani de lupte intense și distructive.

Am încetat în sfârșit să îmi doresc să fiu slabă. Am constatat că de fapt nici nu îmi plac femeile slabe, ci le privesc admirativ pe cele cu carne pe ele, cu curbe.

Mi-am acceptat forma corpului și am început să învăț să o iubesc, usor, pas cu pas, fără a mai spune că este dificilă, ci că e altfel, dar frumoasă. Cântarul nu este prietenul meu în continuare, dar nu îmi mai pasă. Contează ce spune oglinda, ce spun cele 3 măsuri la haine care s-au dus în neant, nu o cifră care nu mai are nicio legătură cu mine.

Mi-am acceptat vârsta și am început să merg cu adevărat pe calea mea, de femeie care va avea curând 40 de ani, și care îmbătrânește frumos și elegant și care este mai frumoasă acum decât în tinerețe; pentru că acum se celebrează, în loc să se urască.

Nu știu dacă un articol – deja prea lung – poate explica CÂT de plăcut și recompensator este să faci din sport o componentă nelipsită a vieții tale, nu știu dacă am reușit să explic faptul că are impact pe toate planurile vieții tale. Dar cred ca dacă vă uitați la oamenii din jurul vostru care fac sport în mod regulat veți remarca că toți, fără excepție, sunt mai fericiți.  Mi se pare o motivație suficientă. Sper să aud de cât mai multe persoane fericite cât de curând.

Hai cu fandarea!

Un comentariu “Eu și corpul meu gras. Cum a devenit sportul prietenul meu cel mai bun

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *