Acesta este un articol pe care l-am scris „de probă” pentru un potențial client și care mi-a plăcut prea mult pentru a-l lăsa doar într-un schimb de e-mailuri. Este inspirat din realitate, dar e și puțină ficțiune. Cred că mai trebuie să ridic multe gantere în viața asta, pentru a ajunge să fac o sută de flotări.

„Ultima serie!”, răsună din celălalt capăt de sală vocea antrenorului. Dar tu știi că nu mai poți. Îți simți pulsul bubuind în cap, picioarele nu mai răspund la comenzi iar mușchii îți ard. Ai vrea să te prăbușești pe saltea, pare atât de confortabilă. Pur și simplu nu mai poți.

Dar nu o faci. Pentru o secundă, îți ridici privirea și îi vezi pe toți. Sunt colegii tăi, cu aceleași fețe îmbujorate, epuizate și înverșunate. Arătați toți la fel. Și știi că în curând veți râde toți în vestiar de momentul ăsta, de clipa în care, în moduri mai mult sau mai puțin elegante, i-ați transmis antrenorului câteva cuvinte printre dinți, de tricourile voastre ce vor arăta mai ceva ca la ice bucket challenge.

Nici unul dintre voi nu pare să mai poată, dar privirile vi se întâlnesc în aceeași secundă, de parcă ați avea un semnal doar al vostru, un ceas interior care știe când să sune pentru a cere încurajări de la ceilalți. Pentru o secundă, timpul se oprește, suficient cât să mai luați o gură de aer. Și apoi mai faceți o serie. Ultimele opt flotări. Ultimele opt din o sută.

Iar atunci, fix în momentul ăla, îți dai seama: nu mai ești acolo pentru cele câteva kilograme pe care nu le mai vrei pe tine, pentru pătrățelele pe care le aștepți ca și când sau pentru orice alt obiectiv personal ți-ai setat în minte. Ești acolo pentru altceva. Ceva mai puternic decât o sută de flotări.

Cândva, pe parcursul acestei călătorii, ceva s-a transformat și nici nu ți-ai dat seama. Desigur, încă mai simți că prinzi aripi când te urci pe cântar, încă îți mai place să-ți privești în oglindă mușchii bine conturați, încă te feliciți când mai schimbi o serie de haine și încă te mai urci pe podiumul din capul tău, când te mai întreci pe tine, cel de ieri.

Dar între timp a mai apărut și altceva. Au mai apărut privirile încurajatoare ale celorlalți oameni din sală, glumele pe care știi sigur că unul dintre voi le va face în timpul celor mai groaznice serii de abdomene, bucuria că și alții și-au atins obiectivele, satisfacția de a ajunge la rezultate uimitoare voi toți, ca grup.

Este fascinant cum în sala de antrenamente, pe terenul de fotbal, de baschet și oriunde se practică sportul, oamenii intră ca simpli străini și devin prieteni. Sunt oameni diferiți, cu povești diferite, cu hobby-urile lor, cu ambițiile, visele și preocupările lor. Sunt oameni care ar putea trece unul pe lângă altul pe stradă, ar putea să stea unul lângă altul în autobuze și metrouri și tramvaie, s-ar putea opri la aceeași tarabă din piață și apoi să meargă mai departe, să-și vadă fiecare de treabă, fără să știe unul de existența altuia.

Totuși, în sală se văd unii pe alții. Se privesc cu prietenie, discută despre lucrul acela mult mai mare și mult mai important decât orice task de la job. Discută cu sinceritate, își dau sfaturi unul altuia, își împărtășesc experiențele, se ascultă, învață unii de la alții, eliberați de presiunea deadline-urilor sau a competiției care de atâtea ori le apare în viață. Învață împreună să nu se mai compare cu celălalt și să nu se mai ia la întrecere decât cu ei înșiși. Să devină mai buni datorită colegilor, nu în ciuda lor.

Oricât de diferiți ar fi în viețile lor, în sală îi unește același lucru; aceeași pasiune, aceeași ambiție, aceeași determinare. Ceva mai puternic decât o sută de flotări. Ceva ce îi face să lase la intrarea în sală sau pe teren toate funcțiile și tot ceea ce sunt ei când nu sunt acolo și să se încurajeze unii pe alții. Să râdă împreună, să tragă de ei împreună și să-și creeze amintiri pe care nu și le-ar putea crea în alte locuri, cu alți oameni.

Este o camaraderie cum rar vei mai întâlni altundeva și este ceea ce, până la urmă, unește oamenii și îi face să-și dorească să fie acolo, indiferent de cât de greu, de epuizant și de imposibil de depășit ar părea. Pentru că împreună pot depăși orice.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *