Habar n-am. M-a luat și pe mine prin surprindere.

Acest articol s-ar putea încheia aici, dar o să fac un brainstorming în propriul creier din care o să rezulte o listă cu lucrurile pe care cred eu că le-am făcut. Adevărul este că mi-a luat vreo patru zile să-mi fac curaj și să mă urc pe cântar iar surpriza a fost cu atât mai plăcută, cu cât o porție de cartofi prăjiți și o înghețată îmi stăteau pe conștiință.

Pentru cei ce nu știu, am luat o pauză de la antrenamente pentru că am fost în Barcelona o săptămână. Cu această ocazie, mi-am dat seama că stilul de viață sănătos nu mi-a intrat încă foarte bine în sistem, dacă este să mă iau după sesiunile de pofte la vederea diverselor mâncăruri de la care, până la urmă, m-am abținut.

Dar nu-i nimic, eu am răbdare cu mine și știu că va veni și concediul în care îmi voi păstra stilul de alimentație de acasă.

Până atunci, iată ce cred eu că am făcut de am reușit să slăbesc.

Am făcut mult sport înainte

Adică nu am făcut mai mult decât de obicei pentru a mă pregăti de concediu, ci am păstrat ritmul. Nu sunt un expert în asta, dar cred că, din inerție, organismul a păstrat arderile la același nivel. Probabil a ajutat și faptul că pauza de la antrenamente nu a fost decât de o săptămână, adică numai bine să nu aibă timp corpul meu să se dezmeticească.

Am mers mult

Deși am mâncat mai mult decât acasă, am mers mult mai mult decât acasă. În fiecare concediu mă plimb mult, dar acesta a fost mai deosebit pentru că am avut și copilul de 9 kilograme în sistemul de purtare iar copilul este în etapa în care vrea numai la mama.

Două mese gătite

Am încercat să am măcar două mese gătite acasă și doar una în oraș. Aici am avut un avantaj că nu am stat la hotel. Masa din oraș m-am străduit să fie în limitele „sănătosului”, deși tare multe bunătăți mai au spaniolii ăștia.

Altceva nu cred că am mai făcut. Doar m-am relaxat și m-am bucurat de concediu, fără să mă obsedeze greutatea și fără să mă gândesc că voi pune pe mine cine știe câte kilograme în plus. Poate că și această atitudine a ajutat, cine știe?

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *