Atunci când nu ai fost niciodată gras, îți este ușor să vorbești despre siluetă. Te aventurezi cu ușurință să dai sfaturi despre stil de viață sănătos, despre voință și motivație, despre diete. Uneori, ai chiar tendința să-i judeci pe cei grași: de ce nu se opresc? Ei chiar nu se văd în oglindă? De ce nu iau măsuri? Chiar îi face pe ei o bucată de prăjitură? Oare nu-și dau seama că se revarsă prin haine? Oare chiar nu se văd cât de urâți sunt?

Oare chiar nu le pasă de copiii lor?

Atunci când în toată viața ta singura dramă a greutății a fost atunci când aveai cu vreo cinci kilograme în plus pe care oricum le-ai dat jos relativ repede, îți vine ușor să vorbești despre salate și pâine neagră.

Și nu pentru că ai fi vreun nesimțit arogant, ceea ce oricum tuturor ne vine rândul să fim, indiferent de greutate, ci pentru că aceasta este povestea ta, locul din care tu vorbești. Este singura poveste pe care o cunoști și, deși știi că fiecare le are pe ale sale, tot ai tendința de a generaliza, de a ne pune pe toți în aceeași oală.

Atunci când viața ți-a apăsat butoane diferite de ale oamenilor grași, îți este ușor să vorbești despre acceptarea de sine, despre iubirea necondiționată, despre compasiune față de propria persoană. Și nu pentru că te-ai crede buricul Pământului, ceea ce oricum, rând pe rând, ne credem cu toții, indiferent de greutate, ci pentru că tot ceea ce spui tu este un adevăr. Este adevărat că slăbitul vine din vindecarea rănilor, din iubire pentru tine, din acceptare, doar că ție îți este mult mai ușor să vorbești despre asta, pentru că nu ai fost niciodată gras.

Ceea ce vreau să spun, după toată această teorie, este că, dacă ești un om dintotdeauna gras care a auzit de suficiente ori teoria oamenilor dintotdeauna slabi, singurul lucru care-ți intră în minte și în suflet este că grăsimea e o chestiune de alegere și că tu nu ești în stare să faci alegerea corectă;

că, de fapt, este supersimplu să fii slab, dar tu nu ești în stare.

Și porți această povară a dezamăgirii de sine care este mai grea decât orice kilograme în plus. Și o tot porți, până când cineva, indiferent de greutatea sa, are suficientă empatie și îndemânare pentru a ți-o ridica de pe umeri.

Și ceea ce mai vreau să spun este că atunci când un om dintotdeauna slab devine dintr-o dată gras, mai mult decât drama celor cinci kilograme în plus, abia atunci realizează că este greu să te iubești așa, să te accepți așa, să te privești cu blândețe, când arăți așa. Și nu pentru că ar fi fost toată viața lui vreun prefăcut, ceea ce oricum suntem cu toții uneori, indiferent de greutate, ci pentru că îți este greu, pur și simplu, oricât de ușor ți-ar fi fost în trecut în alte situații.

Așa că eu nu aș vrea decât să vă spun că tuturor ne este greu, slabi și grași deopotrivă, și că lumea oricum nu ar trebui să se împartă în funcție de acest criteriu.

2 comentarii “Aș vrea să vă spun că tuturor ne este greu

  • Iuliana

    Ines, ai mare dreptate! Ca nici nu as mai vrea sa mai comentez altceva acum când am prea puține kile ca să mai fac aia, cealaltă, ca am dorința de a putea manca, face sport, juca… Dar ma îngraș eu la loc, parol! Ca și a fi slab… E uneori o pacoste!

    Reply
    • Ines

      Te îmbrățișez, draga mea!

      Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *