În cazul în care nu suntem prieteni pe Facebook sau suntem, dar mi-ai dat unfollow sau suntem, nu mi-ai dat unfollow, dar ai treburi mai bune de făcut, „100 de zile de mișcare” este provocarea pe care m-am trezit că am acceptat-o acum 26 de zile în urmă.

Așa cum îi spune și numele, aceasta presupune ca în fiecare zi, timp de 100 de zile, fără oprire și fără întreruperi, să fac mișcare. Mișcare as in mișcare adevărată, sport, deci sesiunile de legănat copilul, mutatul de cutii prin casă, împinsul de cărucioare prin hypermarketuri nu se pun la socoteală.

La finalul zilei, trebuie să postez dovada pe Facebook, să vadă toată lumea, și astfel să mă motivez să-mi duc angajamentul public până la capăt (am observat că în cazul meu funcționează foarte bine să fac lucrurile publice, să le creez oamenilor așteptări pentru ca, mai apoi, să nu mai am cale de întoarcere).

Sunt la ziua 26 și îmi place de nu mai pot. Încep să mă gândesc serios să merg în continuare și după cele 100 de zile căci, între timp, am mai descoperit niște lucruri despre mine, am mai spart niște bariere din capul meu, am mai făcut niște pași înainte:

Pot să fac sport acasă

Până acum, aveam o placă ce mi-o repetam tot timpul în cap, o voce care-mi spunea că nu sunt suficient de organizată și de motivată să fac sport acasă. Dar ca să vezi minune, pot! Și mă refer aici la sport adevărat, cu transpirație și dușuri lungi după, cu durere de mușchi și tras de mine și cu febră musculară; cam ca la sală, doar că mai disciplinat.

Mai mult chiar, am descoperit că atunci când fac de una singură, nu trișez; stau până când cronometrul ajunge la 0 și până la ultima repetare, nu număr din 2 în 2 și nu fac pauze, fac toate coreenele cu săritură, până la ultima.

Mă motivează să fac sport în zilele în care (aproape) nimeni nu ar face

Cred că aici e ieșit la iveală piticul care vrea să fie altfel, să iasă în evidență, să șocheze. Mi-am respectat conștiincioasă rutina în fiecare seară, chiar și în zilele în care am fost la cununii civile, la grătare, la petreceri, la tot felul de întâlniri epuizante. De fiecare dată m-am întors cuminte acasă și am făcut sport, așa cum era planificat.

Abia aștept provocările lui Daniel

Din când în când, destul de des, Daniel vine cu sugestii pe care eu le interpretez ca antrenamente care musai trebuie făcute. Da, „antrenamente”, pentru că nu cred că o să prind ziua în care Daniel sau Gianina o să-mi spună să fac 50 de genuflexiuni și să mă opresc, gata, indiferent că suntem la sală, acasă sau oriunde.

De fiecare dată mă minunez când văd aceste provocări și de fiecare dată îmi setez în minte că trebuie să le trec. Și le trec (aproape) tot timpul.

Între timp, mi-am stabilit recordul la genuflexiuni (321) și apoi l-am bătut (373), mi-am mai stabilit recordul la abdomene (250) și am descoperit că probabil aceste recorduri erau și mai mari, dacă nu m-aș fi plictisit extraordinar de tare făcând exercițiile. Am mai stabilit și un record la flotări – 33 – dar despre asta nu mai vorbim aici :).

De fapt, prin acest articol nu am vrut numai să mă laud, ci să vă spun că oricând vă puteți alătura și voi provocării, oricare ar fi gradul de intensitate a mișcării pe care o puteți face. Cred că mai importantă aici este constanța.

Așadar, dacă cineva se hotărăște să intre în horă, este rugat să-mi dea un semn, să ne ținem de mână frățește :).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *